regina-1-680x420

Orice femeie merită tot ce e mai bun pe lume, dar unele fac parte dintr-o categorie care merită pusă la loc de cinste. Vezi care sunt cele trei zodii care merită tratate ca niște regine.

Taur

Femeia Taur are delicatețe, dar și o mână de fier, ambele atât de necesare unei regine. Nu îi este teamă să obțină ce își dorește și nu are nevoie de nimeni în drumul ei spre succes. Este independentă, îi place libertatea, iar dacă lasă pe cineva în viața ei, o face pentru că este îndrăgostită. Vorbește rar, dar când o face, are opinii puternice și argumente solide, imposibil de ignorat. Este genul de om care face o schimbare peste tot unde se duce și se potrivește foarte bine în funcții de conducere. Deși este înțelegătoare, este nemiloasă cu profitorii, manipulatorii și cei care încearcă să obțină ce își doresc fără muncă, ci doar trăgând sforile potrivite. Nu suportă nedreptatea și merge până în pânzele albe pentru a-i ține partea celui pe care îl consideră nevinovat. Deși femeia Taur nu vrea să atragă atenția, are o eleganță aparte, iar când pășește într-o cameră toată lumea își îndreaptă privirile către ea.

Citește și: Zodii care nu vor avea o aventură de noapte

Rac

Femeia Rac are o inimă de aur! Este frumoasă atât la exterior, cât și la interior, astfel că merită să fie încoronată alături de celelalte regine ale zodiacului. Pe cât este de sensibilă, pe atât este de puternică, așa că nu te gândi că dacă o vezi cu ochii în lacrimi, este lipsită de apărare. Femeia Rac are o inocență pe care nu o găsești la celelalte zodii. Este femeie și copil în același timp, iar această combinație o face irezistibilă. Nu suportă nedreptatea, dar are destulă putere să ierte și cele mai crude fapte. Totuși, odată ce îi pierzi încrederea, nu o vei mai recupera niciodată. Muncește din greu pentru tot ce are și nu acceptă niciun ajutor de la nimeni. Este dispusă să sacrifice totul pentru oamenii din jurul ei și nu așteaptă nimic în schimb. Trateaz-o ca o regină și vei primi la schimb o împărăție!

Săgetător

Femeia Săgetător este capabilă să mute munții de una singură. Este o persoană discretă, nu vorbește prea mult despre viașa ei personala și are foarte puțini oameni în care are încredere. Este determinată și va face întotdeauna ce trebuie, pentru a ajunge acolo unde își dorește. Nu acceptă cu ușurință faptul că mai greșește uneori, însă atunci când își dă seama că nu are dreptate, reușește să facă lucrurile bine. Dacă îi câștigi încrederea, este capabilă să îți dea cămașa de pe ea, dar dacă simte că o minți sau că ai intenții ascunse, te va distruge.

Sursa foto: 123rf.

sursa: unica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *