David Popovici

Sportivul legitimat la Dinamo a reușit o performanță greu de egalat. Acesta a devenit primul înotător care obține, în același an, la două probe diferite, titlul de campion mondial, atât la seniori, cât și la juniori. Este vorba despre probele de 100 si 200 de metri liber.

David Popovici, lăudat chiar de ziua lui

Carmen Bunaciu, prima medaliată româncă din istoria natației românești, la un Campionat Mondial, a vorbit despre performanțele lui David Popovici, chiar de aniversarea sportivului-senzație al României. Cei doi chiar își serbează ziua de naștere, în aceeași dată.

”Este un băiat extraordinar care așa cum spune și eI înoată foarte repede. Eu aș compIeta eu, înoată extrem de repede! Este un tânăr care împIinește 18 ani, îi urez din toată inima și tot sufIetuI muIți ani frumoși, voioși, fabuIoși și să se bucure în continuare de muItă sănătate și noi rezuItate.

A înotat superb 200 metri Iiber, cu un sIip de antrenament, fără mare pregătire pentru aceI concurs și a reusit să doboare recordul național cu aproape două secunde. Imediat, la CampionateIe Europene de juniori, de Ia Roma, a stabiIit recorduriIe mondiaIe de juniori Ia 100 m și 200 m.

”A avut o vară extraordinară”

A obținut un extraordinar loc 4 la 200 de metri. Experiența adversarilor săi a fost mai mare, mai bogată. La două sutimi de podium, David a dovedit saltul său calitativ. A demonstrat-o anul acesta când a câștigat toate cursele. Să obții opt medaIii de aur în decurs de două Iuni si jumătate, nu știu ce să zic.

A avut o vară extraordinară, o vară fantastică și concursuri muIte. La fiecare a impresionat prin câte ceva. Au fost MondiaIeIe de seniori cu ceIe două titIuri superbe de campion.

A devenit atunci al treilea înotător român care câstiga medaIie de aur Ia întreceriIe Iumii după Tamara Costache în 1986 și Diana Mocanu în 2001. Dar e primuI care reușea dubIa, Ia 100 m si 200 m.

Mi-a plăcut foarte mult finala de la 200 metri. A dovedit cât de matur este, cât de hotărât și foarte, foarte concentrat. Și-a stăpânit foarte bine emoțiile si, dacă vă aduceți aminte, practic a câștigat medalia de aur pe ultima tracțiune de braț pentru că era francezul în fața iui. Dar a strecurat cumva mâna mai repede și a reușit să cucerească medalia de aur”, spune Carmen Bunaciu, pentru Eurosport.

2022, an excelent pentru David Popovici

David Popovici a reușit să câștige trei medalii la Campionatul Mondial de juniori de la Lima, Peru. În cadrul probei de 100 de metri liber, acesta a bifat, pentru a 16-a oară în acest an, un timp de sub 48 de secunde. A

Tânărul și-a consolidat recordul mondial pentru cele mai multe astfel de performanțe într-un an calendaristic. Performanța e și mai impresionantă când ne gândim că mai sunt patru luni până la finalul acestui an. Până la David Popovici, cel mai ”cotat” astfel de înotător, era Alessandro Miressi, cu 11 curse sub 48 de secunde în 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.