Zodii de apă în dragoste și noroc

Zodii de apă: Caracteristici generale

Elementul apă este asociat cu zodiile Rac, Scorpion și Pești. Toate acestea reprezintă personalități fluide, schimbătoare, sau care abia vibrează la suprafață, dar au adâncimi abisale sub pelicula subțire.

Zodiile de apă sunt sensibile și intuitive și par că simt totul mai intens decât restul oamenilor. Emotivi și mămoși, cei născuți în zodii de apă sunt mai interesați de cum se simte un lucru sau o persoană și nu prea gândesc logic, lăsând inima să decidă în locul rațiunii.

Apa mai aduce și compasiune și empatie, o înțelegere profundă a spiritului uman și al sentimentelor sau urmărilor unor acțiuni asupra acestora.

Foarte des, cei născuți în zodii de apă își pun în practică dezvoltatul simț estetic și produc artă sensibilă și curată. Își doresc frumusețea în tot și toate, mai presus de bunuri materiale sau confort financiar.

Cei născuți sub patronajul apei nu prea lâncezesc, deoarece, ca și apa stătută, nu se simt în largul lor când stagnează. Ei se simt cel mai bine când ajută pe alții, când au grijă de cineva, sau când îi fac pe alții fericiți.

Partea negativă la toată această sensibilitate și emotivitate este că au tendința să te țină minte mult timp atunci când le greșești și chiar să plănuiască răzbunări dureroase. Zodiile de apă au adesea toane și dacă îi prinzi într-o pasă proastă pot avea tendința să se răsfețe ca recompensă (dacă sunt supărați, mănâncă dulciuri până se îngrașă 10 kilograme, sau, dimpotrivă, te pedepsesc dacă sunt supărați și nu mănâncă nimic trei zile ca să-ți facă în ciudă), să încerce să controleze viețile celor de care au grijă, sau să rămână captivi în lumea idealistă de vis pe care și-au creat-o în propria minte.

Zodii de apă în dragoste și relații

Zodiile de apă sunt cumva conectate la valurile emoționale, ca și când ar avea un fel de sonar cu care citesc undele sentimentale ale partenerului lor.

Această intuiție sentimentală îi face foarte sensibili în relații, pentru că știu mereu când să fie tandri și calzi, și când să se dea la o parte și să lase partenerul să respire.

În cele mai bune momenet, zodiile de apă sunt o forță vindecătoare care aduce oamenii mai aproape unii de alții. În cele mai rele momente, cei patronați de elementul apă sunt niște vampiri emoționali cu intuiție aproape paranormală, capabili să te manipuleze și să sugă forța vitală din tine și nervii tăi.

Mai multe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro