Traseu romantic în Bavaria

Bavaria

Bavaria

Când spui Bavaria te gândești la vârfuri ascuțite, castele, biserici și palalte spendide, unde s-au născut basmele, muzica și arta germană.

Dacă vrei să călătorești pe aceste plaiuri, începi cu malurile râului Main și din viile bogate ale Franconiei, trecând prin orașe cu rezonanțe istorice și pătrunzând apoi în Alpii Bavarezi. Traversează una dintre regiunile tradiționale ale Germaniei, unde se organizează nenumărate festivaluri locale prline de culoare, de la care costumele tradiționale, muzica și berea nu pot lipsi.
Drumul este preserat cu adevărate capodopere de arhitectură începând cu orașul Wurzburg, din nord, faimos pentru bisericile sale renascentiste și conacele construite în stil roccoco. La Augsburg își avea reședința familia Fugger, banchieri aristocrați care au introdus renașterea italiană în spațiul german.
Coborând spre sud, ajungeți în Friedberg și Landberg, bijuteriile văii Lech, marginite de dealuri molcome. Destinația finală este impresionatul oraș alpin Fussen, construit într-o care adăpostește mai mult de 60 de castele și palate. Cel mai frumos este Neuschwanstein, o comoară a secolului al XIX, ridicat de regele nebun Ludovic al II lea al Bavariei.

Ce nu trebuie ratat
Residenz este palatul principilor-episcopi din Wurzburg și una dintre cele mai frumoase clădiri de secol al XVIII din Europa. În interior pot fi admirate superbele fresce ale lui Tiepolo.
De asemenea, merită să faceți un ocol și să mergeți la Munchen pentru Oktoberfest, un festival al berii, mâncărurilor tradiționale și al fanfarei tradiționale bavareze, care ține 16 zile până în ultima duminică din Octombrie.
Prin palatul de la Neuschwanstein, regele Ludovic și-a dorit să recreeze stilul autentic al vechilor castele ale cavalerilor germani – după cum îi mărturisea lui Wagner. Dar a avut grijă ca palatul să beneficieze de toate îmbunătățirile moderne, inclusiv încălzire centrală.
Sursa: www.turismistoric.ro

One Response to Traseu romantic în Bavaria

  1. Am vizitat aceasta parte a Germaniei, este minunata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro