Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei slăviţi „ întocmai cu Apostolii” sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai. Sărbătoarea are o putenică legătură cu puterea Sfintei Cruci, simbolul Biruinţei în religia creştină.
Istoricul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
În secolul al III-lea, Imperiul Roman era condus de împăraţii Diocleţian şi Maximian Hercule, de fiul acestuia, Maxenţiu, şi de guvernatorul Constantin Clor, tatăl împăratului Constantin cel Mare. Documentele religioase au consemnat că în Galia, în Spania şi în Britania, ţinuturi guvernate de Constantin Clor, creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană dezlănţuită împotriva lor în restul imperiului. Fiind apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor, creştinii din ţinuturile guvernate de Constantin Clor erau folosiţi la îndeplinirea treburilor administrative în împărăţie.
După moartea guvernatorului Constantin Clor, funcţia acestuia a fost atribuită fiului său, Constantin. Totodată şi atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de Maxenţiu, fiul acestuia, recunoscut în imperiu pentru pedepsele foarte aspre pe care le aplica tuturor creştinilor şi pentru râvna cu care dărâma bisericile creştine. Constantin l-a considerat pe Maxenţiu un aprig duşman al creştinismului, dar a avut curajul să lupte împotriva lui.
Mesajul divin: „Prin acest semn vei învinge!”
Constantin l-a considerat pe Maxenţiu un aprig duşman al creştinismului, dar a avut curajul să lupte împotriva lui.
Cu toate că armata împăratului Constantin era mai puţin numeroasă, în ajunul luptei, protectorul creştinilor s-a rugat lui Dumnezeu să-l învingă pe duşmanul său. Din relatările episcopului Eusebiu, duhovnicul împăratului Constantin, aflăm că ruga fierbinte i-a fost ascultată.
În ajunul luptei, împăratului i s-a arătat pe cer în timpul amiezii, semnul unei Cruci luminoase pe care scria cu litere alcătuite din stele următorul mesaj: „Prin acest semn vei învinge”. Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis şi Iisus Hristos, care i-a cerut să aşeze semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă. Ascultând îndemnul divin, Constantin a însemnat atât hainele, coifurile ostaşilor cât şi steagurile de luptă, cu semnul Sfintei Cruci.
Constantin a fost încoronat ca împărat
În dramatica bătălie de la Pons Milvius, de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt pe Maxenţiu la data 28 octombrie 312. Tot atunci, Maxenţiu a căzut de pe cal şi a murit înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius. După această izbândă răsunătoare, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei şi, în anul 313, a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus.
Impresionat de evenimentele tulburătoare, trăite într-un interval destul de scurt, împăratul Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru succesele obţinute.
Edictul de la Milano, cea mai mare realizare a împăratului Constantin
Sfătuit şi de mama sa, Elena, în acelaşi an, 313, Constantin a semnat o hotărâre, cunoscută până în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano”. Istoricii bisericeşti au consemnat cu acel prilej că prin „Decretul de la Milano”înceta prigoana creştinilor şi aceştia aveau libertatea să se închine liberi la Dumnezeul lor.
Tot atunci au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii, s-au construit numeroase şi frumoase biserici creştine, în locul templelor idoleşti care au fost dărâmate. Totodată, s-au închis cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine. De asemenea, bisericile creştine au fost scutite de impozite şi au avut dreptul să primească donaţii.
În acelaşi timp, episcopii au primit dreptul să-i judece pe cei care nu voiau să fie judecaţi după legile statului. Dar împăratul a înlăturat din legile penale şi pedepsele neacceptate de creştinism: răstignirea, zdrobirea picioarelor şi arderea cu fierul roşu.
Împăratul Constantin a înţeles că, prin unitatea credinţei, Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului. În vremea domniei sale, Constantin a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea în anul 325. Cu acel prilej, s-a pus capăt ereziei lui Arie, cel care spunea că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă. În opinia lui Arie, Hristos era doar „o creatură” trimisă să izbăvească omenirea.
La lucrările Sinodul de la Niceea s-au conceput 7 articolele prezente în rugăciunea Crezul ( devenit Simbolul Credinţei), pe care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie.
De asemenea, la primul Sinod de la Niccea, s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui: Sărbătoarea Paştelui este orânduită în prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară. Tot atunci s-au stabilit şi 20 de canoane care să menţină disciplina bisericească.
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală să fie înconjurată de aceeaşi strălucire de care s-a bucurat oraşul „fără pereche” Roma. Ulterior, Împăratul a numit noua capitală Constantinopol (după numele său).
Misiunea Împărătesei Elena la Ierusalim
Împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, evlavioasa împărăteasă Elena, să descopere locul unde a fost îngropat Mântuitorul şi unde este lemnul Sfintei Cruci. Totodată, împărăteasa Elena avea misiunea să se închine pe Golgota şi la Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Pentru împlinirea acestei misiuni, împărăteasa Elena s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie I, episcopul Cetăţii Ierusalim.
Istoricii bisericeşti menţionează că, în urma săpăturilor pe Dealul Golgota s-au descoperit trei cruci. Pentru a identifica adevărata crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, corpul unei persoane decedate a fost aşezat lângă fiecare cruce. Mortul a înviat când a fost aşezat pe crucea Mântuitorului. În data de 14 septembrie 326, episcopul Macarie I a adus crucea şi-a înălţat-o în faţa mulţimii. De atunci, ziua de 14 septembrie a devenit Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
Împărăteasa Elena a înălţat mai multe lăcaşuri sfinte printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem şi Biserica din Nazaret. Despre Împărăteasa Elena, documentele vremii menţionează că a fost prima femeie care şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Deşi a contribuit la biruinţa creştinismului, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin pe patul de moarte, în anul 337.
„Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu. Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău. Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
Datini pentru spor la bani şi sănătate
Pentru ca sporul să se adune într-o familie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi. Se spune că, astfel, banul rămâne în casă şi nu se înstrăinează.
Ziua praznicului este importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg atunci baciul, stabilesc locul unde vor poposi stânele pe timpul verii. Păstorii îşi aleg în ziua de Ispas paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.
Se aprinde Focul viu, împotriva pagubei
În această zi, păstorii aprind un foc, numit Focul Viu. Împreună cu oile, păstorii stau în preajma acestui foc. În popor există convingerea că acest ritual, împlinit din generaţie în generaţie, are un rol protector împotriva pagubei şi a bolilor în intervalul petrecut cu toţii la stână.
Datina „Sperietoarea vrăjitoarelor”
Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, se mai păstrează datina „Sperietoarea vrăjitoarelor”. În mediul rural, membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând încât să sperie vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele
„Răbojul sporului”
În această zi, fiecare păstor măsoară cantitatea laptelui obţinut de la oile sale, notându-l pe un carneţel, pe „Răbojul sporului”. Se crede că prin măsurarea laptelui, sporul casei nu se risipeşte, iar vrăjitoarele n-au puterea să-l fure.
Sărbătoarea populară Constandinu Puilor
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena corespunde în calendarul popular cu sărbătoarea populară numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur, o sărbătoare împodobită cu datini, adresată păsărilor de pădure. Tradiţiile practicate în această zi aduc spor şi sănătate gospodarilor care le împlinesc.
Potrivit datinilor strămoşeşti, păsările îşi învaţă puii să zboare începând cu această zi şi o nouă generaţie ameninţă recoltele. De aceea, tradiţia interzice gospodarilor să muncească la câmp pentru a evita pagubele aduse viitoarelor recolte de păsările cerului.
Tot acum, în unele zone, se mai păstrează datina ca Ziua de Constandinu Puilor să fie ultima dată când se mai fac unele semănături: de porumb, de ovăz şi de mei. Dacă gospodarii continuă astfel de semănături după această zi, răsadurile respective se vor usca.
Bujorii, simbolul armoniei
În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.
De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei, este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.
Mai multe aici.