Tibi Ușeriu, ultracampion! A câștigat ”cursa vieții” de la Cercul Polar

tibi-useriu-victorie

Victorie de poveste în împărăția ghețurilor! Bistrițeanul Tibi Ușeriu (42 de ani) a reușit să câștige maratonul extrem ”6633 Arctic Ultra”, pe care l-a denumit ”cursa vieții”, ajungând primul la capătul celor 566 km din zona Cercului Polar: ”Primul mesaj, exact la ora 1:00, de la Tibi Ușeriu a fost că a reușit! A câștigat! Al doilea a fost: geacă la împădurire, love! Bravo, Tibi, ne bucurăm tare!”, a anunțat Tășuleasa Social pe Facebook.

După ce a trecut linia de sosire, ultramaratonistul și ultracampionul Tibi Ușeriu a fluturat drapelul României. La 56 de minute în urma sa a venit singaporezul Toh Poh Joo. Ceilalți cinci competitori au sosit împreună: Michael Hull (Australia), Frank Fumich (SUA), Alex Nemet (SUA), Vlad Tănase și Andrei Roșu.

”Și avem câștigătorul ediției 2016: Tiberiu Ușeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk. Tibi a condus de la start până la finisih și este fără îndoială un campion meritat a ceea ce este probabil cel mai dur, mai friguros și mai vântos ultramaraton de pe planetă. Foarte bine, omule!”, au transmis organizatorii cursei.

”Felicitări Tibi! Un efort imens, în condiții extreme! Sprintul lui pe ultimii 10 km este un exemplu de determinare! Prima reușită românească!”, a menționat grupul de suport.

tibi useriu spre final 1 tibi useriu victorie 3 tibi useriu victorie 4 tibi useriu victorie

Fenomenul Tibi Ușeriu

Tibi Ușeriu a condus cursa infernală de la început și până la sfârșit, de cele mai multe ori cu un avans de neînchipuit. A mărșăluit timp de o săptămână la minus 60 de grade pe vânt puternic sau ninsoare, a dormit pe apucate, dând dovadă de o ambiție și de o forță fizică și mentală extraordinare. Acuzând o problemă la gleznă și ajuns de Toh Poh Joo, Tibi și-a forțat limitele și s-a desprins în învingător ca un Superman, alergând pur și simplu pe ultimii zeci de km. O performanță impresionantă!

tibi useriu steagÎntr-o competiție de gheață unde la start s-au aliniat 12 concurenți, dar unii dintre ei au abandonat pe parcurs, temerarul Tibi Ușeriu a scris istorie și a intrat în legendă: s-a impus în cel mai greu ultramaraton din lume, pe banchiza Oceanului Arctic, construindu-și propriul drum spre victorie, la limita extremă. Pentru acest succes s-a antrenat în condiții dure: a alergat zilnic la bustul gol, a stat în copcă și a dormit sub cerul liber. Până la el, doar 19 ultramaratoniști din 200 au mai reușit să termine cea mai dificilă cursă de pe planetă.

Ce spunea Tibi Ușeriu înainte de start: ”Mi-am dorit mereu să îmi depăşesc limitele. Doar linia de finish va fi momentul în care o să mă opresc. Am denumit această cursă cursa vieţii mele, cu siguranţă îmi va schimba viaţa. Cât despre locul pe care vreau să mă clasez: bineînţeles, locul 1”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro