Taina pe care o poartă Sfânta Filofteia

filofteia

Moaştele Sfintei Filofteia au fost aduse la Curtea de Argeş în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă. Cu privire la viaţa ei există o taină, deoarece sunt nişte nepotriviri în consemnările despre biografia acestei sfinte care a devenit şi ocrotitoarea românilor.

Ctitoria „Sfântul Nicolae Domnesc” (Argeş II), ce şi-a păstrat funcţia de primă biserică a ţării începând cu 1359, când ia fiinţă prima mitropolie a Ţării Româneşti, observăm că dimensiunile sale depăşesc necesităţile unei capele şi sunt mult mai adaptate ceremoniilor şi slujbelor ce implicau participarea unui cler numeros, pe care îl presupune o reşedinţă sau un scaun mitropolitan, mutat în 1517 la Târgovişte şi în 1668 la Bucureşti. După mai puţin de o jumătate de veac de la întemeiere, în timpul domnitorului Radu (Negru) Vodă (1377-1383) sunt aduse cu mare cinste şi aşezate aici moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, ca nişte daruri de preţ, potrivit unui Cuvânt de laudă ce însemnează viaţa acestei protectoare a ţaratului bulgar. Patriarhul Eftimie, mitropolitul Ioasaf şi arhidiaconul Paul de Alep Există însă o taină asupra acestui subiect, din cauza unor nelămuriri sau lipsei de legătură între datele cuprinse în viaţa Sfintei Filofteia, scrisă de patriarhul Eftimie de Târnovo şi cea a mitropolitului Ioasaf de Vidin, pe de o parte, şi tradiţia orală de la noi, consemnată în 1656, de arhidiaconul Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie al Antiohiei, în călătoriile acestuia prin Ţările Române, Ucraina şi Rusia, pe de altă parte, între acestea şi viaţa descrisă de mitropolitul grec Neofit, în anul 1746. Potrivit Sfântului Patriarh Eftimie, care însemnează viaţa acestei protectoare a ţaratului bulgar, prăznuită în toată Biserica Ortodoxă pe data de 7 decembrie, dar mai cu seamă în România, Bulgaria şi Serbia, moaştele au fost aduse tocmai din Vidinul cucerit de turci, după ce o vreme au stat în marea biserică din Târnovo. Legat de strămutarea moaştelor Sfintei Filofteia, ca şi cele ale Sfintei Parascheva din Epivat de la Târnovo la Vidin, avem un cuvânt de laudă rostit la 28 mai 1395, zi în care Sfânta Filofteia este serbată pentru prima dată ca ocrotitoare a cetăţii Dii (Vidin), de către mitropolitul Ioasaf, înscăunat, după cum se pare, de însuşi patriarhul Eftimie. Acest fapt este confirmat în 1479 de o copie a manuscrisului, cuprinsă într-un Panegeric al Mănăstirii Râla. Titlul complet este „Cuvânt de laudă şi parte din minunile şi viaţa preacuvioasei şi întreit-fericitei maicii noastre Filofteia” şi, pe lângă datele haghiografice, sunt relatate împrejurările istorice şi sosirea mitropolitului de Vidin la Târnovo, episodul cererii sfintelor moaşte şi cel al strămutării lor. La puţină vreme, aşa cum am spus, în 1396, are loc şi căderea cetăţii Vidin, moment în care urmele mitropolitului Ioasaf se pierd. Unii istorici sunt de părere că a trecut Dunărea în Ţara Românească, luând cu sine şi moaştele Sfintei Filofteia, ce vor fi întâmpinate, probabil, de Mircea cel Bătrân, alături de Mitropolitul Atanasie al Severinului, şi aşezate în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Primele mărturii sigure despre prezenţa moaştelor la Curtea de Argeş datează, însă, abia din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi aparţin lui Paul de Alep, în textele slave nefiind consemnată deloc sub forma în care o avem azi şi nici în scrierile româneşti. Copila sfântă a ales să treacă Dunărea la noi În varianta tradiţională, din viaţa Sfintei Filofteia, cuprinsă în volumul „Vieţile Sfinţilor” pe luna decembrie, aflăm că, nici după multe rugăciuni şi nici la porunca arhiepiscopului şi arhiereilor veniţi să ridice trupul unei copile martirizate de tatăl ei, n-au reuşit creştinii să-l mute şi nici măcar să mişte, voind Dumnezeu să preamărească pe robii Săi. Înţelegând că nu este rânduit a merge în cetatea sa, au început a pomeni către sfânta numele multor locuri, pornind de la Constantinopol şi până la ţinuturile aflate dincolo de Dunăre. Au pomenit multe târguri şi mănăstiri de prin munţi şi nu s-a clintit până ce, în treacăt şi fără nădejde, au zis de Biserica Domnească despre care vorbim, şi îndată s-a făcut mai uşoară decât greutatea firească a unui om. Astfel, a fost înştiinţat prin scrisoare Radu (Negru) Vodă că bunăvoirea sfintei este de a locui pe pământ românesc şi au întâmpinat-o cu făclii aprinse, cu tămâie şi cântări de psalmi şi doxologii, înfrumuseţând reşedinţa cu acest chip făcător de minuni, venit să lumineze şi să îndrepteze credinţa unui neam. Prezenţa moaştelor a determinat mai ales după transferul în biserica lui Neagoe Basarab (1512-1521) în prima parte a secolului al XVII-lea, nu doar un anume prestigiu, ce depăşea hotarele, aşa cum se întâmpla la reşedinţa voievodală din Suceava, unde erau aduse, în 1402, de la Moncastro (Cetatea-Albă) la Sfântul Gheorghe – Mirăuţi, relicvele Sfântului Ioan cel Nou, ci şi dezvoltarea unui întreg cult şi a unei bogate iconografii ce se poate citi în pronaosul Bisericii domneşti „Sfântul Nicolae”. Iată cum cinstirea sfinţilor, cu implicaţiile sale pe plan cultural, literar şi artistic, devine, în Evul Mediu oriental şi occidental, un mod cu totul deosebit de a sublinia autoritatea instituţiilor eclesiastice. Studiile recente ale unor cercetători preocupaţi de acest subiect (D.R. Mazilu, Paul Cernovodeanu, pr. acad. Mircea Păcurariu) se pun în acord asupra faptului că moaştele Sfintei Filofteia au venit din Vidin în Ţara Românească după un anume timp, şi nu direct din locul în care a fost martirizată de părintele ei, considerând adevărată varianta scrisă de Sfântul Patriarh Eftimie. Biserica „Sfântul Nicolae-Domnesc”, o comoară arhitecturală Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia se află în capela sau paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, lângă biserica episcopală ridicată cu mari sacrificii de Neagoe Basarab şi Doamna Despina, prin Meşterul Manole, ajutat de „nouă meşteri mari, calfe şi zidari”, potrivit legendei populare culese de Vasile Alecsandri şi inscripţiilor păstrate în biserică. Lucrările şi pictura au fost finalizate abia în 1526, de voievodul Radu de la Afumaţi (1522-1529), din punct de vedere constructiv aparţinând stilului bizantin, în timp ce, la exterior, elementele decorative sunt de influenţă armeană, persană, georgiană şi arabă, într-o perfectă armonie şi echilibru date între anii 1875 şi 1885 de restaurările conduse de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy. În urma cercetărilor arheologice întreprinse în 1969 la Argeş, în interiorul Bisericii „Sfântul Nicolae – Domnesc” din secolul al XIV-lea, s-au aflat vestigiile unui lăcaş din secolul al XIII-lea, numit Argeş I, cu trăsături evident legate de monumentele bulgare din jurul anului 1300. Temeliile păstrate sub pavajul naosului prezintă pe alocuri părţi de ziduri cu înălţimi şi grosimi variabile, dispuse pe un plan tipic „în cruce greacă”, cu altar poligonal în trei laturi la exterior, posibil circular în interior, cu un pronaos ce prelungeşte laturile naosului, având, pe cât se poate deduce din forma planului, un sistem de acoperire în semicalotă la altar, bolţi semicilindrice în naos şi boltă semicilindrică transversală în pronaos, iar în partea centrală a edificiului, o turlă sau cupolă.

sursa: ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro