Sarbatoarea Intampinarea Domnului-2 februarie

intampinarea-domnului_w1000_h763_q100

La patruzeci de zile de la Nasterea Sa dupa trup, Hristos a fost dus la templu, asa cum cerea legea acelei vremi. Pentru ca acolo, la templu, El a fost intampinat de oameni miscati de Duhul Sfant, dar mai ales pentru ca Simeon L-a primit pe El in bratele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit “Intampinare“. Cuvantul “ipapandi” (intampinare) provine de la verbul “ipandao“, care inseamna a veni in intampinarea cuiva.

Biserica a stabilit ca aceasta mare sarbatoare a lui Hristos si a Maicii Domnului sa fie praznuita pe 2 februarie, pentru ca atunci se implinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, cand se sarbatoreste Nasterea lui Hristos dupa trup. Prin aceasta repartizare a praznicelor imparatesti, timpul anului este impartit si binecuvantat de etapele iconomiei duhovnicesti. In paralel, aceasta impartire ofera omului posibilitatea de a se initia in marea taina a intruparii Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

Episodul ducerii lui Hristos la templu, in cea de-a patruzecea zi de la Nasterea Sa, este descris numai de catre Sfantul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39).

1. Porunca de curatire in cea de-a 40-a zi

Porunca curatirii in cea de-a patruzecea zi a fost data lui Moise de Insusi Ziditorul, adica de Dumnezeu Cuvantul neintrupat. Ea a fost randuita pentru toti israelitenii, fiind descoperita lui Moise inca dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adica inainte ca ei sa treaca prin Marea Rosie.

Porunca era urmatoarea: “In vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise si i-a zis: Sa-Mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste intai la fiii lui Israel, de la om pana la dobitoc, ca este al meu!” (Iesirea 13, 1-2).

Aceasta legiuire se referea si la primii nascuti de partea barbateasca din randul animalelor, care trebuiau sa fie deosebiti si oferiti lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu era clara: “sa osebesti Domnului pe tot cel de partea barbateasca de la oameni, care se naste intai; si pe tot cel de parte barbateasca, care se naste intai din turmele sau de la vitele ce vei avea, sa-l inchini Domnului” (Iesirea 13, 12).

Aceasta inchinare era semn al recunoasterii binefacerilor lui Dumnezeu si dovada a apartenentei la poporul ales. Este cunoscut faptul ca porunca inchinarii intaiului nascut de parte barbateasca a fost data iudeilor prin Moise, imediat dupa pedepsirea intailor nascuti ai egiptenilor, dupa care Faraon a ingaduit iesirea si, desigur inainte de trecerea Marii Rosii. Motivatia acestei practici era semnificativa: “caci cu mana tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt” (Iesirea 13, 9).

Intr-o alta carte a Vechiului Testament, si anume in Levitic, vedem ca Dumnezeu da amanunte despre cum anume sa se desfasoare ceremonia inchinarii si a recunostintei. Femeia care va naste copil de partea barbateasca il va taia imprejur in cea de-a opta zi, iar in cea de-a patruzecea zi il va inchina in templu. Impreuna cu inchinarea noului nascut, “sa aduca preotului la usa cortului un miel de un an ardere de tot si un pui de porumbel sau de turturica” (Leviticul 12, 6).

De vreme ce Insusi Dumnezeu Cuvantul a dat legea aceasta lui Moise, a trebuit ca si el sa o respecte atunci cand a luat trup omenesc, pentru ca sa nu fie calcator de lege. Sfantul Chiril al Alexandrei spune ca nimeni nu trebuie sa fie indignat la vederea faptului ca Hristos a tinut aceasta lege si nimeni sa nu-L socoteasca rob pe Cel care este liber, ci sa priveasca “in adancul iconomiei dumnezeiesti“. Respectarea legii inchinarii la templu face parte din taina sfintei smeriri a Fiului lui Dumnezeu Cuvantul.

La randul sau, Sfantul Grigorie Palama spune ca, desi Hristos nu avea nevoie de curatire, luand in consideratie faptul ca ceremonia respectiva a fost lasata in Vechiul Testament pentru curatirea parintilor si a celor nou-nascuti, El a tinut randuiala pentru a Se supune legii pe care El Insusi a dat-o. Hristos nu avea nevoie de curatire, pentru ca S-a zamislit fara samanta si S-a nascut fara stricaciune. “Nu era nevoie de curatire, ci lucrarea s-a facut din ascultare“. Desigur ascultarea are sensul de supunere in fata legii lui Dumnezeu, dar si acela de ascultare a noului Adam, spre deosebire de neascultarea vechiului Adam. Daca neascultarea primului Adam a avut drept urmare caderea si stricaciunea, ascultarea noului Adam, adica a lui Hristos, a readus firea omeneasca razvratita la Dumnezeu si l-a izbavit pe om de raspunderea pentru neascultare.

2. De ce Hristos si Maica Domnului au venit la templu pentru sarbatoarea curatirii

Aducerea copiilor la templu, in cea de-a patruzecea zi de la nastere, era o sarbatoare a curatirii. Mama si copilul trebuia sa fie curatati de urmarile nasterii.
Desigur, nasterea copiilor este o binecuvantare a lui Dumnezeu, dar in acelasi timp, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca modul in care omul se naste este rodul si rezultatul caderii si ca fiecare prunc poarta hainele de piele pe care Adam le-a luat dupa pierderea harului lui Dumnezeu. Acesta este sensul cuvintelor Psalmului: “Caci iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea” (Ps. 50, 6). In cele din urma, prin bunavointa Sa, Dumnezeu a binecuvantat modul acesta de nastere, dar el a ramas in continuare rodul caderii si prin urmare, atat parintii, cat si copiii trebuiau sa isi aminteasca de aceasta realitate, fapt care explica si justifica ceremonialul curatirii.

Gandindu-ne la aceste adevaruri teologice, putem sa ne dam seama ca Hristos si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu aveau nevoie de curatire, pentru ca zamislirea fara samanta si nasterea fara stricaciune nu au legatura cu necuratia.

Porunca lui Dumnezeu, care a fost data lui Moise, spunea: “Daca femeia va zamisli si va naste prunc de parte barbateasca, necurata va fi sapte zile” (Leviticul 12, 2) [In Septuaginta: “Daca femeia va primi samanta si va naste prunc de parte barbateasca, necurata va fi sapte zile“. Am redat traducerea exacta a textului grecesc, deoarece argumentatia care urmeaza se bazeaza pe aceasta varianta. n.t.]. Indirect, acest fragment arata curatia Preasfintei Fecioare Maria, pentru ca necurata era femeia care zamislea prin samanta barbateasca. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu a zamislit prin samanta, ci de la Sfantul Duh si de aceea, era curata. Aceasta inseamna ca nu avea nevoie de ceremonialul curatirii, insa a mers la templu pentru a se supune legii.

3. Hristos – Unul-Nascut

Porunca lui Dumnezeu era clara: “Sa-Mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste intai” (Iesirea 13, 2). Aceasta porunca era, in acelasi timp, si o proorocie, care se referea la intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul si care nu avea aplicare exacta pentru intaii nou-nascuti de parte barbateasca.

Acest fragment nu se poate aplica exact in cazul intailor nou-nascuti (in afara de Hristos) pentru ca nici un copil, nici macar intaiul nascut, nu deschide pantecele mamei sale. Intr-o predica referitoare la acest subiect, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca nu pruncii sunt cei care deschid pantecele mamei lor, “ci barbatul, prin unire cu femeia“. Pantecele se deschide la unirea barbatului cu femeia sau la zamislirea copilului. Numai Hristos a deschis pantecele mamei Sale, desigur, fara sa-i strice fecioria, lasand-o asadar inchisa. “Pruncul a deschis pantecele fara sa faca nici o stricaciune“.

Sfantul Nicodim Aghioritul, dupa ce spune ca ceea e se petrecea in Vechiul Testament era preinchipuirea Nasterii lui Hristos, adauga in continuare ca numai Hristos a deschis pantece de fecioara, “ca un Dumnezeu si fara luare in stapanire; i-a deschis pantecele pentru nastere, dar a lasat-o inchisa, asa cum era inaite de zamislire si de nastere“.

Hristos a fost intai nascut, asa cum este El numit in Sfanta Scriptura. Desigur, aceasta nu inseamna ca a mai existat si un al doilea sau un al treilea nascut, ci ca S-a nascut primul, indiferent de existenta unui al doilea sau al treilea. Intai nascut trebuie corelat cu Unul-Nascut, asa cum mai este numit Hristos in Evanghelie.
Intai nascut se refera la amandoua nasterile lui Hristos, adica la nasterea de mai inainte de veac, din Tatal Preacurat, fara de mama, si la cea din veac, din Maica Fecioara, fara de tata (Sfantul Grigore Palama).

Exista trei motive pentru care Hristos este numit intai nascut. Mai intai, pentru ca S-a nascut mai inainte de veac, din Tatal. Sfantul Apostol Pavel spune: “acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevazut, mai intai nascut decat toata faptura” (Col. 1, 15). Iar dupa cum am vazut mai devreme, intai nascut se identifica cu Unul-Nascut. (Luca 2, 7). In al treilea rand, El a fost numit “intai nascut din morti“, pentru ca a inviat primul, deschizand posibilitatea ca fiecare om sa invieze la vremea sa. Asadar, termenul de nastere se foloseste si cu sensul de inviere, pentru ca invierea este socotita o nastere. Sfantul Apostol Pavel spune: “El este inceputul, intaiul nascut din morti” (Col. 1, 18). Asadar, primul sens al lui intai nascut se leaga se nasterea dupa fire a Fiului lui Dumnezeu, expresia referindu-se la teologie, iar celelalte doua sensuri sunt legate de intruparea Cuvantului si se refera la iconomie.

Potrivit spuselor Sfantului Grigorie, Episcopul Nisei, pentru ca sa dea viata firii noastre omenesti Hristos S-a facut intai nascut in trei feluri. Desigur, prin aceasta, el nu se refera si la nasterea de dinainte de veac, din Tatal. Asa cum propria noastra fire vine la viata prin trei nasteri, adica din mama noastra, din Botez si din morti, care nadajduim ca se va petrece in viitor, si Hristos S-a facut intai nascut in trei feluri, pentru ca sa da viata si sa indumnezeiasca firea noastra omeneasca. Asadar, dupa nasterea trupeasca, trebuie neaparat sa urmeze si cea duhovniceaca.

Continuarea aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro