Rugăciunea lui Iisus ne poate vindeca de mânie

isus

Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi, în timp ce te plimbi, rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.
Un lucru comun, cu care toţi ne confruntăm, este supărarea, mânia care rezultă din acţiunile pe care le face cel de lângă noi. Adeseori este vorba chiar despre soţul sau soţia de lângă noi, persoana pe care o iubim cel mai mult. Când suntem supăraţi, spunem şi facem lucruri pe care, mai apoi, le regretăm.
Sfântul Apostol Pavel spune, în Epistola sa către Romani: „Pentru ceea ce fac, nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află mine, dar a face binele nu aflu; Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 15-19).
Când ne supărăm sau ne mâniem, atunci suntem departe de Dumnezeu. Cum putem noi, oare, ca adevăraţi creştini ortodocşi, să reacţionăm astfel faţă de semenii noştri?
Mânia rezultă dintr-un egoism propriu. Aceasta este una din situaţiile în care trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, iar rugăciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, ajută foarte mult. Repetând această rugăciune în fiecare zi, timp de zece minute, vom vedea că nu ne mai mâniem aşa de uşor.
Aici sunt câteva căi prin care putem elimina consecinţele neînţelegerii cu cei din jurul nostru:
1. Fă-ţi un program regulat de rugăciune, în care să incluzi şi rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, măcar zece minute pe zi.
2. Când eşti supărat, spune rugăciunea lui Iisus şi încearcă să te depărtezi de situaţia conflictuală. Fă o plimbare pentru câteva clipe şi, în timp ce te plimbi, rosteşte în gând rugăciunea lui Iisus.
3. După ce ţi-ai terminat rugăciunea, încearcă să vorbeşti cu partenerul de lângă tine şi spune-i ce te supără la el. Când începi să-i vorbeşti începe conversaţia cu un „Eu” şi nu cu „Tu”. De exemplu: „M-am simţit jignit când ai făcut acel lucru…” şi nu „Când tu faci astfel… mă simt jignit”.
Când acuzi pe cel de lângă tine, nu faci altceva decât să-l sperii, persoana de lângă tine se simte ameninţată şi va încerca să-şi recâştige poziţia. Împărtăşindu-i sincer sentimentele tale celui de lângă tine, va fi mai uşor şi pentru el să ţi le împărtăşească pe ale sale.
4. Cere un punct de vedere şi persoanei de lângă tine. Spune-i, de exemplu: „Ştiu că nu ai intenţionat să mă răneşti. Dar, de ce ai făcut acel lucru…? Ajută-mă să te înţeleg mai bine”. Iar apoi îl vei asculta cu calm.
5. Ambii parteneri trebuie să se angajeze în discuţii libere, cu calm şi dragoste. Rugaţi-vă împreună. O îmbrăţişare ajută întotdeauna, atunci când vrei să-i arăţi celuilalt dragostea ta sinceră.

sursa: www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro