“Podul Lui Dumnezeu”, singurul pod natural din lume pe care se poate circula cu maşina

podul lui dumnezeupodul-lui-dumnezeu

România e plină de minunile naturale impresionate. Printre ele se numără și “Podul lui Dumnezeu”, unic în lume. Acesta are 30 m lungime şi 22 înălţime, fiind cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa ca marime, însă singurul pe care se poate circula cu autovehiculul.

Acest pod trece peste şoseaua Baia de Armură – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului şi s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al unei peşteri.

Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.

El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

„Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare, Mehedinţi.

Ca multe alte astfel de locuri este puţin cunoscut de către turişti.

Cele mai multe legende biblice pornesc de la premiza că aceasta ar fi fost construit de Dumnezeu: „Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgâriind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)” spune una dintre legendele acestui loc.

De asemenea, lângă acest pod se pot vedea lacurile carstice Zătonul Mare şi Zătonul Mic despre care se spune că nu au fund.

Din nefericire, însă, datorită fenomenului de îngheţ şi dezgheţ şi datorită circulaţiei autovehiculelor, exista riscul ca acest pod să se prăbuşească în viitorul apropiat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro