Paul Surugiu-Fuego le cântă femeilor în luna martie! Artistul susține un nou turneu în 20 de orașe din țară

Primăvara aduce în orașul dumneavostră muzica ușoară românească, într-o feerie a emoțiilor și a dragostei, prezentată de inconfundabilul Paul Surugiu-Fuego. Iată că artistul inimilor pornește din nou la drum prin țară cu un spectacol grandios – „LĂSAȚI-MI MUZICA!” – celebrând de această dată, 10 ani de turnee naționale. Interpretul va poposi în 20 de orașe, prezentând publicului său un adevărat show al muzicii cu melodie, culoare, sensibilitate, versuri și piese de neuitat.

Surprizele se vor ține lanț, timp de două ore, în care muzica de ieri se împleti cu cea de azi, șlagărele lui Fuego vor răsuna într-o nouă variantă, iar piese noi vor face deliciul audienței. Alături de band-ul său, Paul va da naștere unei lumi muzicale în care fiecare se va regăsi.

În cadrul spectacolului, artistul va lansa un nou material discografic, un musical-audio spectaculos, realizat împreună cu maestrul Jolt Kerestely.“LĂSAȚI-MI MUZICA!” este felul prin care Paul Surugiu arată publicului său că arta ne face fericiți, chiar și atunci când ne așteptăm mai puțin.

„Pentru mine, muzica este terapie, este melodie, este emoție și bucurie la un loc, mai mult decât câteva sunete așezate pe o bandă și un text aruncat la întâmplare unui artist să-l recite pe o coloană sonoră.

Eu mai cred în muzică și în puterea ei, în șlagărele de ieri și în ceea ce se creează azi, atât de complex. Sunt în continuare un romantic și prefer să cred că ne putem bucura în continuare de frumusețea unor cântece.

„Lăsați-mi muzica!” este despre mine și arta mea, despre voi, publicul meu și toate piesele pe care le-am lansat sau le-am cântat ori fredonat de când ne-am născut, este un omagiu adus artiștilor români și o feerie a primăverii în care ne vom delecta, pentru două ore, cu mesaje și emoții speciale.

Nu pot să-mi fac singur reclamă, e firesc, dar vreau să cred că vom face o atmosferă încât să ne audă toată lumea. Alături de band-ul meu am pregătit momente unice, premiere muzicale, un album de excepție, ipostaze în care mă veți vedea pentru prima oară.

Ne vom aduce aminte de părinți, de acasă, vom pluti pe valurile iubirii, vom dansa, vom asculta, vom recita și vom lăsa cântecul să vorbească de la sine.

Cred că e cazul să arătăm tuturor că e nevoie de muzica ușoară românească, trăgând un semnal de alarmă cu privire la melodicitate și mesaje, de care încă mai are nevoie publicul, chiar dacă mulți se grăbesc să le facă uitate. Oricum ar fi, lăsați-mi muzica! Vă aștept cu drag!” (PAUL SURUGIU-FUEGO)

Iată mai jos datele și locațiile în care artistul va poposi cu spectacolul său:

15 MARTIE – BÂRLAD, TEATRUL “VICTOR IOAN POPA”, ORA 19.00

16 MARTIE – ADJUD, CASA DE CULTURĂ „TUDOR VORNICU”, ORA 19.00

17 MARTIE – BACĂU, ATENEUL POPULAR, ORA 19.00

18 MARTIE – IAȘI, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR, ORA 18.00

19 MARTIE – FOCȘANI, ATENEUL MR.”GHEORGHE PASTIA”, ORA 19.00

20 MARTIE – GALAȚI, TEATRUL MUZICAL „NAE LEONARD”, ORA 19.00

21 MARTIE – CONSTANȚA. CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 19.00

22 MARTIE – BRAȘOV, SALA REDUTA, ORA 19.00

23 MARTIE – BUZĂU, TEATRUL „GEORGE CIPRIAN”, ORA 19.00

24 MARTIE – PLOIEȘTI, FILARMONICA „PAUL CONSTANTINESCU”, ORA 19.00

25 MARTIE – SIBIU, SALA THALIA, ORA 20.00

26 MARTIE – ORADEA, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00

27 MARTIE – SATU MARE, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00

28 MARTIE – TIMIȘOARA, SALA CAPITOL, ORA 20.00

29 MARTIE – MARGHITA, CASA DE CULTURĂ, ORA 20.00

30 MARTIE – CLUJ, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR, ORA 20.00

1 APRILIE – DEVA, TEATRUL DE ARTĂ, ORA 20.00

2 APRILIE – CRAIOVA, TEATRUL NAȚIONAL, ORA 20.00

3 APRILIE – BUCUREȘTI, TEATRUL NAȚIONAL, ORA 20.00

4 APRILIE – SLATINA, CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR, ORA 20.00

Bilete găsiți la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol, precum și în rețelele STARTICKETS.RO, BILETE.RO, MYSTAGE.RO, BLT.RO

https://www.bilete.ro/fuego-lasati-mi-muzica/

http://www.startickets.ro/index.php?search=FUEGO

https://www.mystage.ro/bilete/fuego-lasati-mi-muzica-454/#/r=1795

Pentru detalii suplimentare puteți accesa următoarele site-uri:www.fuegofuego.rowww.artbyfuego.rofuegoromaniafanclub.blogspot.com,www.fanclubfuegoromania.com. Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la Paul Surugiu Fuego Official, pe Art by Fuego și pe Familia Favorit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro