Paul Surugiu – Fuego: ”Doina Melinte, băcăuancă de seamă, este unul dintre exemplele pe care le putem oferi atunci când vorbim despre demnitate, despre învingători și despre o carieră fără cusur”

doina-melinte-si-fuego-refacuta

Paul Surugiu – Fuego prin proiectul său de suflet ART BY FUEGO premiază excelența, indiferent de domeniu, susținând performanța, pasiunea și dăruirea celor care au fost, sunt sau vor fi cândva simboluri ale României.

Artistul Paul Surugiu și echipa sa au dat naștere distincției de membru de onoare al proiectului, oferind acest trofeu oamenilor remarcabili ai României, din toată țara, reprezentativi pentru comunitatea și domeniul lor de activitate. Până acum: Octavian Ursulescu, Jolt Kerestely, Doina Păuleanu și Elena Frâncu dețin această distincție. Iată că la Bacău, Paul a acordat cinci trofee realizate de domnul Filip Mărgărit și societatea sa Romberfil.
Primul l-a primit cea care, în 1984, ținea o țară întreagă cu sufletul la gură. Atunci, la Los Angeles, câștiga două medalii olimpice, aur și argint, stabilea un record și intra pentru totdeauna în rândul celor mai mari sportive ale lumii, DOINA MELINTE.
Momentul a fost emoționant, pe ritmuri de Frank Sinatra, primind trofeul pentru performanțele incontestabile în atletism, pentru forța și determinarea pe care le-a arătat pe parcursul carierei sportive, demonstrând astfel că este un simbol al României. ”Laureată a Jocurilor Olimpice, deținătoare a numeroase recorduri, Doina Melinte, băcăuancă de seamă, este unul dintre exemplele pe care le putem oferi atunci când vorbim despre demnitate, despre învingători și despre o carieră fără cusur. Un motiv pentru care toată țara se poate mândri, Doina Melinte este un manager de succes, conducând către succes destinele sportului băcăuan, dar și a celui național, prin funcțiile deținute în ani. Făcând parte din galeria de aur a valorilor românești, un caracter de excepție, un om frumos la suflet și la chip, Doina Melinte devine membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET!”, spune Paul Surugiu – Fuego.

One Response to Paul Surugiu – Fuego: ”Doina Melinte, băcăuancă de seamă, este unul dintre exemplele pe care le putem oferi atunci când vorbim despre demnitate, despre învingători și despre o carieră fără cusur”

  1. Am facut 16 ani de atletism iar Doina Melinte a fost idolul meu…Am stat cu pumnii stansi pentru ea in toate competitiile la care a participat, am plans de bucurie la fiecare medalie si titlu castigatat de marea noastra campioana!!Am fost foarte fericita cand am vazut ca Fuego a premiat-o pe cea care mi-a fost model in viata sportiva, iar acum este membru de onoare al proiectului sau ART BY FUEGO…Felicitari, Paul, felicitari Doina Melinte!!!Va multumesc pentru tot ce ati facut si faceti pentru noi, romanii si pentru Romania!!!Va iubesc!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro