Paul Surugiu-Fuego si-a anulat concertul de la Sala Palatului din cazua coronavirusului: ”Dragii mei…”

”Dragii mei, din păcate, concertul meu pop-simfonic de pe 22 martie de la Sala Palatului din Bucureşti se amână pentru o dată ulterioară, cât de curând, pe care o voi anunța în câteva zile! Biletele rămân valabile fără nici o problemă!
După cum bine știți deja, nu este o decizie luată de mine sau de către organizatori, ci de Ministerul de Interne care a hotărât ieri să interzică, până pe 31 martie cel puțin, toate manifestările publice care au număr mai mare de 1000 de persoane, din pricina Coronavirusului care ne provoacă, se pare, suficiente bătăi de cap.

Fuego

Vestea aceasta a picat cum nu se poate mai rău, după ce sâmbătă am avut concertul pop-simfonic de la Chișinău, care a ieșit minunat. Am investit enorm în show-ul de la Sala Palatului. Eu și Orchestra Metropolitană, dar și Corul Accoustic, ambele conduse de dirijorul Daniel Jinga, suntem în linie dreaptă cu repetițiile, cu pregătirile, cu invitații speciali și momentele lor, dar și cu întreaga desfășurare de forțe din jurul acestui eveniment grandios la care am început să muncesc și să investesc bani și timp, cu trudă, din munca mea, încă din luna decembrie a anului trecut.
Mi-am clădit cariera pe cuvânt și profesionalism și mi-e greu să accept că trebuie să amân un concert care este în prag de sold-out cu două săptămâni înainte. Zilele acestea încercăm, împreună cu organizatorii și responsabilii de la Sala Palatului, să găsim curând, o zi pentru a reprograma concertul în care mi-am pus sufletul și care mă va prezenta altfel în fața voastră, alături de 130 de instrumentiști pe scenă.
Le mulțumesc anticipat celor care-mi sunt aproape și mă susțin și vă garantez că nu vă voi dezamăgi. Biletele se reportează pentru data ulterioară și sunt valabile, fără absolut nici o problemă! Încercăm să ne unim toți forțele și să găsim cea mai bună soluție, pentru că în acest proiect sunt angrenați, după cum bine mă știți pe mine, perfecționist, mulți oameni, multe forțe, de la scenotehnica impresionantă care vine din Basarabia, până la Televiziunea Română, alături de care am semnat un parteneriat.
Sper să înțelegeți situația și să sperăm la o restabilire rapidă a firescului în ceea ce privește problema virusului. Eu mă dăruiesc vouă și voi munci perioada asta și mai mult alături de instrumentiști și invitați pentru a vă oferi un spectacol de zile mari!
Cu prețuire, Paul Surugiu-Fuego”, scrie Fuego pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro