Medota prin care îți poți prelungi viața

alimentatie-sanatoasa

Alimentația este extrem de importantă atunci când vine vorba de sănătate, iar specialiștii susțin că oamenii care mănâncă mai puțin, au o viață mai lungă. Află cum îți poți pelungi viața.

Prin infometare îți poți prelungi viața. Dar nu trebuie să te înfometezi zilnic, ci să alternezi zilele în care mănânci normal cu cele în care mănânci puțin, susțin cercetătorii, citați de dailymail.co.uk. Un grup de specialiști americani a constatat că acest stil de viață îți îmbunătățește puterea de concetrare și te ajută și să slăbești. În plus, reprezentanții Institutului Național pentru îmbătrânire susțin că aceste concluzii au fost trase, după ce au observat că animalele, care au primit mai puține calorii într-o zi, au trăit de două ori mai mult, decât cele care obișnuiau să mănânce mai mult. Acest stil de viață a fost testat și pe oameni și s-a constatat că protejează inima, sistemul circulator și creierul.

Specialiștii sunt de părere că după o masă ori o gustare, organismul produce un nivel mai mare de hormoni, pentru a controla nivelul de zahăr, iar această situație este asociată cu lipsa puterii de concentrare și risc crescut de diabet. Cercetările anterioare arătaseră și că înfometarea, o dată la câteva zile, ajută în lupta împotriva cancerului. Atunci când privezi celulele sănătoase de hrană, le faci să lupte pentru supraviețuire și devin mai rezistente la stres, dar și la problemele cauzate de chimioterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro