andrada_20160523092222

• Andrada Mihăilescu este singura dintre cei trei braşoveni care a supravieţuit infernului din Colectiv
• A pierdut cîţiva prieteni şi pe Liviu, omul pe care îl iubea din liceu, sufletul ei pereche, dar a învăţat să trăiască din nou, să zîmbească din nou şi să se reîntoarcă la pasiunea ei: fotografia

Andrada n-a împlinit încă 25 de ani, dar a văzut cu ochii ei Infernul. Acum, după mai bine de şase luni, în ochii ei albaştri se oglindeşte din nou cerul senin, deşi pe trup mai poartă încă semnul focului, iar în piept o apasă o durere surdă. A rămas pentru totdeauna fără mulţi prieteni dragi, dar cel mai greu a fost să-l piardă pe Liviu, sufletul ei pereche. I-au trebuit cîteva luni să-şi adune puterea să-l plîngă.
Andrada Mihăilescu este singura dintre cei trei braşoveni care a supravieţuit infernului din Colectiv. Are toată viaţa înainte şi reînvaţă cu fiecare zi care trece să lupte pentru asta. Tragedia din Colectiv a curmat 64 de vieţi şi a lăsat răni adînci pe trupurile şi în sufletele altor zeci de tineri. Abia acum, la mai bine de jumătate de an, Andrada s-a simţit pregătită să vorbească. Despre ea. Despre Liviu. Despre foc.
„Odată cu trecerea timpului realizez şi eu nişte lucruri. Îmi amintesc amănunte, îmi dau seama de nişte aspecte şi mi se schimbă perspectiva. La început, la o lună-două după acea noapte, pielea mea nu era vindecată, iar creierul era concentrat încă pe vindecarea fizică şi nu prea avea timp să se focuseze pe partea psihică, să se ocupe de ce se întîmplă în sufletul meu. Cînd s-au mai închis rănile fizice, am trecut la nivelul următor. Şi abia atunci a fost cumplit“, mărturiseşte Andrada.

„Fotografia de concerte mă face mult prea fericită ca să renunţ“

Andrada învaţă în fiecare zi să-şi trăiască din nou viaţa şi să-şi vindece rănile. Ale trupului şi ale sufletului. Spune că are „abonament“ la spitalul unde merge periodic pentru recuperare, kinetoterapie şi fizioteterapie, tratamente menite să îi vindece pielea, s-o regeneraze şi să îşi recăpete mobilitatea. „Eu am grefă la degetele mîinii drepte, pe braţ şi spate, pe ambii umeri… Mi-au fost luate fîşii de piele de pe picioare. Am avut zone în care nu s-au prins grefele şi a fost nevoie să fie refăcută «cîrpeala»… Am tras foarte mult la kineto pentru că nu puteam să strîng pumnul şi să-mi folosesc mîna dreaptă. Acum mi-am reluat activitatea şi pot merge din nou să fotografiez concerte. Fotografia de concert mă face mult prea fericită ca să renunţ“, spune Andrada.

30% din suprafaţa pielii a fost arsă

Poartă mereu o bluză medicinală şi mănuşi pentru compresie şi trebuie să se ferească de soare pentru că pielea îi e foarte sensibilă şi riscul de cancer e foarte crescut. 30% din suprafaţa pielii i-a fost afectată. „E cu 3. E cu noroc! E drept, am trecut printr-o chestie nasoală rău de tot, am plîns, am suferit… dar cît?“, spune ea, zîmbind zilei de mîine.
Părinţii, prietenii şi muzica au ajutat-o să-şi pună sufletul „pe picioare“. Chiar şi cînd a fost în spital s-a simţit răsfăţată de prietenii ei, care veneau la ea cu dulciuri. „Am avut stocuri de prăjituri şi ciocolată“, mai povesteşe ea. În luna iunie urmează să-şi reia activitatea, adică fotojurnalism şi fotografie de evenimente, conferinţe de business. „Am revenit încet şi sigur tocmai ca să văd cum se comportă mîna, dacă rezistă. Mă chinui un pic pentru că îmi oboseşte mai repede ca de obicei. Atît“, mai spunea Andrada.

Ziua infernului

Îşi aduce bine aminte seara de 30 octombrie 2015. Se dusese împreună cu Liviu, braşoveanul Liviu Zaharescu, iubitul ei, la concert, în clubul Colectiv. Ea, doar ca să-l însoţească pe Liviu şi să asculte muzică. „Atunci eram acolo pur şi simplu ca să ascult muzică, nu pentru a face fotografii. Poate lucrurile s-ar fi întîmplat altfel dacă aveam şi eu aparatul, probabil aş fi fost mult mai aproape de scenă şi m-aş fi prins mult mai tîrziu de ce se întîmplă, fiind atentă la încadrări. Cînd am văzut că sar scîntei şi se aprinde buretele, am stat un pic să văd dacă se stinge la loc, dacă se aduce vreun extinctor, apoi l-am auzit pe solist spunînd: «Faza asta nu era în program. Aduceţi un extinctor!». Atunci am decis să plec. Eu eram undeva în partea opusă a stîlpului şi nu am luat-o drept, ca să trec pe dedesubtul stîlpului care luase foc, ci am ocolit pe lîngă bar şi apoi m-am îndreptat spre ieşire“, povesteşte Andrada. Îşi mai aduce aminte că a fost ajutată de oamenii din jur să iasă afară. În acel moment, Liviu nu era lîngă ea. El era în faţa scenei, unde făcea fotografii. Ultimele lui fotografii. „Ne pierdusem unul de altul în mulţime. El era fix în faţa scenei şi făcea poze. Nu ştiu în ce direcţie a luat-o… Ştiu că la spital, la Colţea, a întrebat medicii dacă eu sînt bine. Atît. Apoi a fost intubat … “, mai spune ea. A apucat la un moment dat să-l zărească pentru o clipă pe holurile spitalului, înainte ca, trimişi la spitale diferite, drumurile să li se despartă. Pentru totdeauna…

Mai mult aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *