Foto: Şuieratul „Crăiţei” a anunţat deschiderea celei de-a treia ediție a FIFE Zlatna. Parada portului popular și inaugurarea noii primării

Craita2

Vineri, la ora 12.00, după 120 de ani de la primul şuier al mocăniţei, locomotiva cu abur a sunat iar pe Valea Ampoiului. „Crăiţa”, cum îi spun zlătnenii locomotivei cu aburi, a fost repornită. Autorităţile locale au restaurat această bijuterie a secolului trecut şi au repus-o în funcţiune în prima zi a celei de-a treia ediţii a FIFE Zlatna. „Crăiţa” a fost prima surpriză a organizatorilor oferită celor câteva mii de spectatori care s-au adunat la Zlatna să participe la festivalul de film. Şi asta pentru că putem afirma, fără tăgadă, că FIFE Zlatna a devenit un reper al afirmării identităţii naţionale, un promotor al conservării şi valorificării patrimoniului cultural, un coalizator al elementelor naţionale, nu doar ale judeţului Alba, căci au depăşit cu mult barierele ale acestui judeţ.

parada-FIFEZlatnaRestaurarea „Crăiţei”, care în curând va fi dotată cu încă două vagoane, pe lângă cel deja funcţional, toate fiind construite în jurul anului 1900, a fost posibilă în baza unui proiect comun al Primăriei Zlatna, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.

La ora 14.00, a fost inaugurat Palatul Administrativ al Oraşului Zlatna (viitoarea primărie a oraşului), o clădire superb reabilitată, care va fi inclusă în patrimoniul monumentelor istorice şi a cărei vechime se pierde în negura secolului XVI. Totul a fost emoţionant aici. De la soborul de preoţi care a oficiat slujba de sfinţire, la dezvelirea bustului marelui poet Martin Opitz, care a scris una dintre cele mai frumoase ode închinate Zlatnei („Zlatna – La cumpăna dorului”, poem tradus în româneşte de marele George Coşbuc), ori alocuţiunile emoţionante ale Sulfinei Barbu – cetăţean de onoare al oraşului şi fost ministru al Mediului -, ale lui Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, ale mai multor personalităţi locale şi până la „cântecul de dor” închinat zlătnenilor de Cristian Braica şi Adrian Naidin.

Mai mult aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro