Designerul Andreea Dogaru: ”Alimentația mea se bazează în principal, pe proteine. Sunt o carnivoră înrăită”

Creatoarea de modă, Andreea Dogaru este o gospodină foarte bună. Acesta a vorbit despre alimentația ei, dar și despre secretele sale culinare.  Află care este ingredientul pe care îl folosește pentru a prepara o delicioasă omletă și ce fel de paste îi place să gătească! 

”Alimentația mea se bazează în principal, pe proteine. Sunt o carnivoră înrăită. Bineînțeles că îmi plac și legumele sau fructele, dar prefer de departe canea. Dimineața consum ouă, fie sub formă de omletă, scrambled sau benedict. Omleta îmi place să o prepar cu cașcaval, bacon și unt. Niciodată nu folosesc ulei. Doar unt. Dă un gust aparte omletei. Îmi plac si pastele. Însă le consum foarte rar datorita aportului caloric mare. Dar acest lucru nu mă împiedică că le prepar în felul meu”, explică Andreea. Ea ne-a dat și o rețetă de paste pe care o prepară atunci când poftește la paste.
”Câteodată, când vreau să mă răsfăț, și când am timp, bineînțeles, îmi place să gătesc tortellini al forno cu sos pana.

Ai nevoie de două caserole de tortellini cu brânză sau cu șuncă, o bucată medie de bacon, două cutii de mascarpone și 300 de grame de smântână pentru gătit. Prima dată se taie baconul cubulețe, se pune în tigaie să se prăjeasca puțin, dar fără ulei (se lasă oricum ceva grăsime de la el), apoi, pui tortellini la fiert.

După ce baconul s-a prăjit, adaugi mascarpone și smântână, și lași să fiarbă împreună, la foc mic, până scade puțin sosul. Între timp, pastele s-au fiert, dar le lăsăm să se mai răcească. După ce s-au răcit pastele amestecăm pastele cu sosul, le punem într-un vas termo-rezistent și adăugam parmigiano, apoi le mai punem la cuptor. După 15 minute sunt gata și sunt delicioaseee!!!”, spune frumoasa creatoare de modă, Andreea Dogaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro