Cum a murit singur, fără lumânare, George Enescu, într-o cameră de hotel din Paris

Nu era în 4 iunie, ci  în 4 mai 1955, dar , și cu întârziere de o lună și o veșnicie, e bine să ne aducem aminte.

GeorgeEnescu, cel mai mare compozitor pe care l-a dat nația  română,  deceda, singur, fara lumânare, la etajul patru al unui hotel parizian, acolo unde-si trăise ultimele clipe, alaturi de Mutzerli, cainele său credincios. De dimineata,
agentul comunist Corneliu Bediteanu, a vrut sa-i fure cadavrul!!!  Prima zi  de mai, 1955. Paris, la un portativ distanta de Champs-Elysee. O doamna rafinata, asa, cam la 80 de ani, urca, singură, fara ajutor, scările-melc, pana la al patrulea cat. Bate la usa  apartamentului 40. O sluga-i deschide. Doua camere mari, holul, sala de baie, vederea la strada. Pe un pat, un muribund. Livid. Abia respira. Vorbeste greu, în timp ce un caine îi linge mâna.Suferindul este GEORGE ENESCU, una dintre cele mai luminate minti ale poporului roman. Doamna e ELISABETA DE BAVARIA, regina  Belgiei, sotia lui Albert I si mama lui Leopold al III-lea. Cățelul e MUTZERLI. Comunistii l-au indepartat, cu un deceniu in urma, de România. I-au luat tot. I-au cerut sa-si arda pasaportul cu stema regala pe el. I-a ignorat pe toti, a ajuns la Paris. Marcel Mihailovici si marele Yehudi Menuhin, vazand ca starea sa de sanatate i se inrăutățește, dau vorba sa-l instaleze pe maestru in fostul castel al lui Chateaubriand, in Vallee-aux-Loups. Geniul refuza, asta ar insemna sa se desparta de a sa soata, Maruca. I-au luat tara, sa se desparta si de iubirea vietii? Niciodata! Asa, ca o ironie, in loc de castelul lui Chateaubriand, va ajunge pe strada Chateaubriand, la numarul 14. Acolo se afla hotelul ”ATALA”, al românului Florescu. Florescu plânge când vede soarta lui Enescu. Spondiloza l-a nimicit, atacul cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. Dă ordin sa fie dus in apartamentul 40, la etajul 4, pe cheltuiala sa. Fara ca maestrul să stie, plăteste simbrie unui medic cardiolog ,care-l supravegheaza, infirmiere care-l ingrijesc. I-a adus chiar si un pian cu coada, la care, insă, Enescu nu va ajunge niciodată, pentru a-l mângâia. Familia l-a uitat.  Elisabeta, Regina Belgiei, vine sa-l viziteze. Vorbeste sase limbi, discută – e, de fapt, mai mult un monolog al sau, deoarece compozitorul e o stafie – culca clapele pianului. E 1 mai 1955, Securitatea, prin ochii agentului Corneliu Bediteanu, veghează. Patria – mumă l-a trimis să-l convingă, de mai multe ori, sa se intoarca acasa. Enescu e precum Scipio Africanul: patria nerecunoscatoare nu-i va avea nici macar cenusa. Elisabeta-l simte. Vede ca nu mai are mult de trăit. Enescu abia se misca. Cu toate acestea, e perfect lucid. Pe 3 mai, violonistul Serge Blanc, il viziteaza. Intreba, soptit, daca maestrul  gândeste. ”Est-ce qu’il est encore  lucide?” Enescu-l aude. Raspundepe loc: ”Luci…de Lammermour”, facând aluzie la celebra piesă a lui Donizzetti. Geniul muzicii românești și universale  se  stinge pe 4 mai 1955, noaptea, singur, fara lumina lumânării … Infirmiera de serviciu tocmai plecase…

Pe 7 mai 1955, Enescu e coborat la cele vesnice, in cimitirul ”Pere Lachaise”, in stânga mormantului lui Georges Bizet… Într-un cimitir din Paris, așa cum departe de țara unde s-a născut și unde a dorit să fie înmormântat, se află și marele, unicul Constantin Brâncuși.

(Text primit de AMPress de la prof. Ioan Bocioacă, Vălenii de Munte)

sursa: ampress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro