Cifra soarelui îţi spune dacă ai NOROC în luna mai

sun_80117000
Vrei să afli cum va fi luna mai pentru tine? Numerologia îţi dezvăluie care sunt planurile asupra cărora ar trebui să te concentrezi, dar şi ce surprize îţi rezervă destinul!

Cifra soarelui este cea care scoate la iveală provocările lunii mai şi îţi oferă posibilitatea să prevezi anumite momente de cumpănă, astfel încât să iei cele mai bune decizii.
Calculează cifra soarelui cu ajutorul zilei şi lunii în care te-ai născut. Adună cele două numere până când obţii o cifră de la 1 la 9.
Exemplu: Dacă te-ai născut pe 3 februarie (luna a 2-a), cifra soarelui va fi in cazul tău 5 (3+2=5).
Cifra 1
Pentru cei a căror cifră a soarelui este 1, luna mai vine cu o sumedenie de schimbări şi idei care vor da un alt curs vieţii tale. Eşti nerăbdătoare şi nu pari să oboseşti vreodată. Te afli într-un moment cheie al vieţii tale. O vacanţă sau schimbarea domiciliului te ajută să îţi găseşti inspiraţia.
Nu iubeşti prea tare schimbările, însă ştii că, de această dată, schimbarea va atrage după ea numai lucruri bune. În sfârşit, după ani de aşteptare, o dorinţă ţi se va îndeplini.
Viaţa ta socială înfloreşte în luna mai şi te bucuri, mai mult ca niciodată, de prezenţa oamenilor dragi. Interacţiunea cu cei din jur are, pentru tine, efecte terapeutice.
Cifra 2
Dacă cifra soarelui pentru tine este 2, atunci luna mai este una în care dai dovadă că eşti responsabilă şi că faci faţă cu brio provocărilor. Eşti devotată şi le eşti alături celor dragi în momentele dificile.
Dragostea te preocupă mai mult ca niciodată luna aceasta. Dacă eşti singură probabil că îţi vei găsi sortitul. Pe de altă parte însă, dacă eşti implicată într-o relaţie, fie o vei oficializa, fie vei ajunge la o despărţire.
Sinceritatea joacă un rol important în viaţa ta la acest moment aşa că ai face bine să nu (îţi) ascunzi nimic. Minciuna are picioare scurte şi adevărul iese întotdeauna la iveală aşa că ar fi bine să spui adevărul, oricât de crud ar fi uneori. Dacă vrei să reuşeşti tot ce îţi propui, e bine să ţii cont de propriile valori şi principii în orice situaţie.
Cifra 3
Pentru persoanele guvernate de cifra 3, luna mai 2015 este o perioadă propice în care aceşti oameni vor descoperi lucruri personale şi puternice, dar vor avea o intuiţie şi o percepţie ieşite din comun. Este, de asemenea, o perioadă spirituală, iar persoanele cu cifra 3 se vor retrage din grijile vieţii cotidiene. Se vor concentra acum spre contemplarea misterului propriei existenţe, iar interesele de acum sunt spirituale, nu tangibile.
Dacă cifra ta este 3, ar trebui să fii atentă îndeosebi la visele tale, la direcţia şi la informaţiile pe care ţi le oferă acum. Luna mai 2015 este o perioadă excelentă pentru a-ţi lua o vacanţă, atât timp cât eviţi activităţile de grup.
Grijile şi sarcinile sociale te vor face să fii irascibilă şi scoasă din minţi. Fii tu însăţi şi bucură-te de discuţiile pline de sens pe care le porţi cu cineva apropiat. În acest fel, îţi vei consolida mariajul sau relaţia romantică în care eşti implicată.
Cifra 4
Pentru persoanele guvernate de cifra 4, luna mai 2015 este o perioadă în care ar trebui să primească recompense financiare, în acelaşi timp cu respectul şi recunoaşterea celor din jur. Acest lucru, desigur, este proporţional cu efortul pe care oamenii cu cifra 4 l-au depus în ultimul an.
Dacă cifra ta este 4, luna mai 2015 este perfectă pentru a te concentra pe cariera ta, e momentul să fii un vizionar şi nu trebuie să dai înapoi atunci când trebuie să arăţi lumii lucrurile de care eşti capabilă. Dacă eşti implicată în afaceri, acesta este un timp prielnic pentru a finaliza anumite înţelegeri şi pentru a semna contracte. Investiţiile sunt în general favorabile, la fel cum sunt şi cererile de împrumuturi, ipotecile şi alte metode de sprijin financiar. Nu trebuie să îţi fie frică să rişti acum.
În privinţa aspectelor ce ţin de inimă şi suflet, luna mai 2015 este un timp perfect pentru a avea grijă de tine şi pentru a trata sentimentele tale cu un ochi critic. Eşti într-o dispoziţie bună, eşti generoasă, te simţi binecuvântată cu atât de mulţi prieteni buni şi cu un iubit sau amant atât de minunat. Dar când vine vorba de angajament, ai vrea să mai aştepţi câteva luni , când vei fi mai realistă în tot ce ţine de aceste aspecte. Dacă nu eşti într-o relaţie, o întâlnire accidentală cu cineva din trecutul tău ar putea scoate la iveală o poveste de iubire încântătoare.
Sursa: feminis.ro
Mai mult aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro