amza amza-pellea

A fost bun, generos, nobil şi modest. A avut talentul de a ajunge la inima oricui. Lumea îl iubea, îl urmărea în tren, pe stradă, la cinema, la teatru. Amza Pellea ar fi împlinit 83 de ani, pe 7 aprilie 2014.

Actor, profesor, fost director al teatrului din Craiova (1973-1974), Amza Pellea (1931-1983) face parte din promoţia de aur a teatrului românesc, alături de Draga Olteanu, Dana Comnea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc, George Constantin, Mircea Albulescu. Era popular, tonic, plin de umor spontan şi de bună calitate. Te făcea să râzi cu lacrimi. Conştiincios, muncea până la epuizare. Era prietenos şi cald, ca o zi luminoasă de vară.
● „Se bucura de succesele celorlalţi, ca de o reuşită a lui. Stăruia ca la un spectacol să mulţumească în totul, nu numai ce desăvârşea el. La numele lui, n-a fost nevoie să-i aleg localităţile. Am jucat prin toate satele, rupte de drumurile principale, pe coclauri. Cu mic cu mare, populaţia asalta căminul cultural, de fiecare dată neîncăpător“, mărturisea Gaby Michailescu, în cartea „Cuşca sufleorului. Însemnările unui impresar“.
„După primele spectacole făcute de el la Oneşti – era şi Domnica – am plecat a doua zi spre Bucureşti. Amza la volan, în dreapta soţia, în spate eu, boscorodind despre rampele aprinse. Lăsăm în urmă Valea Trotuşului. Maşina, care nu era nici Mercedes-ul lui Spiess nici Ford-ul lui Birlic, ne face figura. I se face bucăţele cureaua de transmisie. Rămânem în câmp“, mai povestea autorul cărţii.
„Bucureştiul, urbe iluzorie, cu spectacolul de seară, ameninţat. Olteanul Amza, născocitor, umflă ciorapii Domnicăi, răsucindu-i, şi umple cu ei lipsa curelei. Motorul accelerat de cureaua întinsă se porneşte. După care începe să miroasă a ars… Cu o brişcă îi retează de unde lasă scrum, şi, răsucindu-i, îi întinde în locul curelei de transmisie. Vehiculul ne duce. Din nou firele de mătase fumegă. Iarăşi brişca. Şi aşa, ieşind în şoseaua principală, la Adjud, în faţa unui autoservis, ciorapii cedează definitiv.”
● Întâlnirea cu teatrul a fost pur întâmplătoare. Lucra la uzina electrică din Craiova, când a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie. S-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie.
Membrii comisiei i-au pus întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. Când l-au declarat admis la probele eliminatorii, l-au căutat pentru examenul final. Amza Pellea avea intenţia de a urma regia, însă membrii comisiei l-a propus pentru secţia actorie, unde a avut doi străluciţi profesori şi mari pedagogi: Mihai Popescu şi Alexandru Finţi.
● Avea 21 de ani şi era timid, dar Mihai Popescu a fost profesorul deschizător de drumuri pentru Amza Pellea, despre care va spune: „Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: «Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere».
Şi mai spunea: «Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: «cum dracu’ se face?» Acum câţiva ani, pus într-o asemenea situaţie, mă cutremuram şi nu simţeam nimic! În acel moment, între tine şi spectator a căzut zidul greu al lipsei tale de sensibilitate…» Aşa spunea Mihai Popescu. Dar o spunea frumos.”
Citiți mai mult în Ziarul Metropolis aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *