Acesta este românul care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro. Îi știi povestea?

rio

Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscuta de toata lumea lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este românul Gheorghe Leonida.

Acesta provine dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi (inginerul Dimitrie Leonida si Elisa Leonida Zamfirescu, de asemenea inginer). Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).
Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine. Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.
Întors în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la 49 de ani, în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată de români. Lucrările lui Gheorghe Leonida se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă.

6 Responses to Acesta este românul care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro. Îi știi povestea?

  1. A sculptat capul, nu statuia întreagă! Corectați titlul articolului.

  2. Oare câţi români valoroşi de pe întregul mapamond au fost îngropaţi în uitare de comunişti? Cei care se ocupau de aceste crime mai trăiesc şi trăiesc bine din pensiile asigurate de regimul actual. In fiecare zi în care le trecem cu vederea călăilor crimele lor devenim complici!

  3. OVIDIU VASILESCU

    PENTRU A REALIZA O ASTEL DE OPERĂ, ESTE NEVOIE NU DOAR DE O MÂNĂ AGERĂ, DAR MAI ALES, ESTE NEVOIE DE UN SUFLET PROFUND CREȘTIN ȘI PUTERNIC. AM FOST ÎN TOATĂ AMERICA LATINĂ, INCLUSIV BRAZILIA. NICI UNUL DIN CÂȚI AM ÎNTÂLNIT ȘI AM STAT DE VORBĂ, NU ȘTIU ACEST SUPERB ADEVĂR PENTRU NOI. RELIGIA CATOLICĂ MAI EXISTĂ ȘI MAI REZISTĂ VICISITUDINILOR, DATORITĂ ACESTUI FILON CATOLIC AL LUMII LATINE HISPANICII. ALTFEL, CU TOATE MIZERIILE PETRECUTE ÎN SPAȚIUL RELICGIOS MAI CU SEAMĂ LA VATICAN, AZI, SPAȚIUL RELIGIOS DIN EUROPA DE VEST AR FI FOST O SIMPLĂ SPELUNCĂ. CATOLICISMUL TRĂIEȘTE VIGUROS ÎN TOATĂ AMERICA LATINĂ, CEEA CE SALVEAZĂ MĂCAR APARENȚELE ROMEI, CARE AR FI TREBUIT DEMOLATĂ, PENTRU CÂT DE MURDAR S-AU COMPORTAT PAPII, CU DOUĂ MARI EXCEPȚII;VOITINOVICH ȘI, URMĂTORUL, GERMANUL RATINGER?! TOT PERSONALUL DESFRÂNAT DIN TOATĂ INTIMITATEA VATICANULUI, ESTE O SODOMĂ TOTAL OMPROMIȚĂTOARE.MATERIAL BISERICA CATOLICĂ DIN USA ESTE PRĂBUȘITĂ, NU MAI ARE RESURSE SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU MAREA DEPRAVARE A CLERULUI, CARE A DISTRUS MAI MULTE GENERAȚII DE COPII, AZI NIȘTE TINERI COMPLET DEBUSOLAȚI.VICTIMILE UNOR ARMATE DE PEDOFILI.ACESTEI SODOME TREBUIA SĂ I SE PUS FOC, AȘA CUM A FĂCUT NERO.

  4. Petricioiu Gica

    Aceasta tarisoara a avut si are de dat cele mai mari genii pe metru patrat!

  5. Intradevar expresivitatea chipului Lui Cristos Mintuitorul e asa ca in descriptia detailata de autorul cartii Anastasia Po in „The Living Light”, experienta personala traita a autorului vazind chipul lui Cristos transforminduse din o lumina care a aparut pe cer si zvichnea ca o inima. Cum a realizat chipul lui Cristos Mintuitorul Gheorghe Leonida atat de aproape cu chipul viu din lumina din cher?????????

  6. ce facem ca unicitatile create de romani sunt estompate de magariile si nelegiuirile facute de compatriotii nostrii ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lumea Presei, lumeapresei.ro