sf-nicolae-planas-9

Intreaga viata a sfantului Nicolae Planas a fost una caracterizata de jertfa. El a trait in mijlocul oamenilor, fiind o pilda vie de vietuire crestina. Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre sfant, au dobandit linistea. Acest fapt nu inseamna neaparat ca atunci cand ii cerem ajutorul in rugaciune, vom fi feriti de ispite, ci mai degraba, sa avem credinta ca prin ajutorul sfantului, vom avea puterea de a le birui.

Viata Sfantului Nicolae Planas

Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul 1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgica a Bisericii invatand singur cantarile auzite la slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din „Psaltire” si din „Vietile Sfintilor”. Dupa ce la varsta de 19 ani a ramas fara tata, s-a mutat impreuna cu mama sa in Atena, in apropiera bisericii Sfantul Ioan. Cu toate ca tanarul Nicolae, inseta dupa Dumnezeu, acesta nu a ales calea monahismului, ci calea familiei, casatorindu-se cu tanara Eleni Provelegiou, cu care a avut un singur copil: Ioan.

Sfantul Nicolae Planas

A fost hirotonit diacon in anul 1879 la Biserica „Schimbarea la Fata“ din Atena, iar, in anul 1884, a fost numit preot in Biserica Proorocului Elisei. Moartea sotiei sale, care a survenit intre timp, a facut ca el sa imbratiseze viata monahala, fapt ce a reprezentat o continuare a vietii sale de nevointa pentru Hristos.

Slujeste pentru o perioada in parohia inchinata Sfantului Pantelimon, din care este alungat prin uneltirile facute de preotul pe care il invitase sa slujeasca impreuna cu el si de epitropii bisericii. Dupa aceasta intamplare, parintele Nicolae va sluji la Biserica Sfantul Ioan vreme de 50 de ani.

Sfantul Nicolae Planas

Pictorul Fotios Kontoglu, care l-a cunoscut pe parintele Nicolae,  marturisea astfel:  „Cunosc un preot in Atena. E cel mai smerit dintre preoti si cel mai simplu dintre oameni. Pentru orice slujba, daca-i dai o drahma sau cincizeci de bani ii ia. Daca nu-i dai nimic, nu cere. Pentru trei drahme face priveghere de toata noaptea cu Liturghie, Pavecernita, Vecernie, Utrenie si Ceasuri, toate acestea durand noua ore. Orice pomelnic cu numele mortilor odata luat il tine pentru totdeauna. La fiecare proscomidie pomeneste 2.000-3.000 de nume. Nu se plictiseste niciodata“.

Biserica Sfantul Ioan

Desi nu rostea cuvinte mestesugite in cuvantarile sale si nu avea o voce care sa trezeasca admiratia, parintele Nicolae predica mai ales prin viata sa. Parintele ajunsese un adevarat inger in trup, fapt pentru care Dumnezeu a revarsat asupra sa darul facerii de minuni. Nu o data, parintele a fost vazut slujind deasupra pamantului, ridicandu-se asemenea Sfintei Maria Egipteanca.

Rugaciunea era mangaierea parintelui Nicolae, iar luminarea harului pe care o primea prin ea il ajuta sa descopere in sufletele celor ce-l cautau, patimile si pacatele cele mai ascunse, de care nici cei veniti la spovedanie nu-si dadeau seama. In bisericuta in care slujea regulat veneau credinciosi din toate colturile Atenei. Oriunde cunostea familii nevoiase, se ducea, fara ca sa-l vada cineva, si le ajuta cu tot ceea ce aveau nevoie. A casatorit multe fete sarace, a sprijinit studenti, platind cursurile si cartile celor nevoiasi, toate facute in desavarsita discretie.

Moastele Sfantului Nicolae Planas

Odata, ducandu-se sa impartaseasca un lepros, acestuia i-a cazut din gura Sfanta Impartasanie. Fara sa sovaie, sfantul s-a aplecat si a luat cu gura sa Impartasania care cazuse. Iata cata evlavie fata de Sfintele Taine, iata cata dragoste de Hristos. Parintele ar fi putut sa le arda, dar nu a facut-o. Si nu s-a imbolnavit de lepra, asa cum s-ar astepta cei care hulesc impartasirea crestinilor din aceeasi lingurita.

Un apropiat al Sfantului Nicolae Planas, parintele Lambropulos, il caracterizeaza in felul urmator: „Fara rautate si pasnic, nestiind a spune cuiva nu, se oferea tuturor celor ce aveau nevoie de el. De multe ori, cadea victima celor vicleni. Cum era si firesc, acest om sfant era cu neputinta sa aiba vrajmasi. Chiar daca unii l-ar fi ocarat si l-ar fi furat la aratare, el, cu surasul bunatatii pe buze, ii ierta si ii binecuvanta“.

Sfantul Nicolae Planas a adormit in Domnul la 2 martie 1932. Cultul sau a fost recunoscut de catre Patriarhia Ecumenica in anul 1992.

Din minunile Sfantului Nicolae Planas

„Dupa ce a fost alungat de la biserica Sfantul Pantelimon, Sfantul Nicolae, s-a mahnit mult, dar pe cand mergea plangand spre casa i s-a aratat un tanar, care l-a intrebat de ce e trist. Parintele i-a spus pricina si, pentru ca nu-l cunostea pe cel din fata lui, i-a cerut sa-i spuna cum il cheama. Acesta i-a zis: „Eu sunt Pantelimon si locuiesc in Lumea Noua. Nu te mahni, eu voi fi mereu cu tine“. Sfantul Pantelimon, ocrotitorul cartierului Lumea Noua, a disparut dupa aceste cuvinte.”

***

„O femeie avea de multi ani neintelegeri cu barbatul ei. Dupa ce a reusit sa faca rost de niste manecute de la o pereche de vesminte cu care slujise sfantul, le-a pus in casa ei intr-o cutiuta pe care o tinea pe un iconostas. Dupa ce s-a rugat sfantului, linistea binecuvantata a venit si in familia ei.”

***

„O tanara traia de noua ani in desfrau cu un barbat care nu vroia sa o ia de sotie. Sfantul, intelegandu-i framantarea – o, si cat de tare sufera fetele aflate in aceasta situatie – a spus ca vrea sa il cunoasca pe acest om. Cum au ajuns in fata parintelui Nicolae, barbatul a spus: „Vreau sa ma casatoresc!”. Lanturile diavolului care il tinusera legat atatia ani s-au sfaramat la vederea robului lui Dumnezeu. Cat de mare a fost bucuria fetei, si cat de mare este bucuria tuturor fetelor si femeilor care, dupa ce ani de zile incearca sa ii convinga pe cei cu care traiesc in pacat sa se casatoreasca, isi vad asteptarea implinita…”

***

„O fata suferea de o boala psihica si, pentru ca vreme de doua luni nu dormise, ajunsese la epuizare. In cele din urma, dupa ce a fost acoperita cu un palton al sfantului, palton care dupa moartea sfantului ramasese la rudele sale, fata a cazut intr-un somn adanc. S-a insanatosit si, desi atunci cand era bolnava doctorii ii spusesera ca nu poate avea copii sanatosi si ii interzisesera sa se casatoreasca, cu ajutorul lui Dumnezeu si pentru rugaciunile sfantului s-a maritat si a avut copii foarte sanatosi.”

***

„Odata, cand fiul parintelui era bolnav, avand temperatura mare – provocata de faptul ca era foarte necajit din cauza problemelor materiale – a luat o vesta veche a sfantului si s-a rugat, ca si cum si-ar fi vazut tatal in fata ochilor: „Tata, daca ma iubesti, ori roaga-te sa ma fac bine, ori ia-ma la tine…” O astfel de rugaciune ni s-ar putea parea ciudata. Cum sa te rogi tatalui tau? Totusi, fiul stia ca parintele sau ajunsese la masura sfinteniei. Stia de multimea vindecarilor sale. Si a primit raspuns la rugaciune dupa credinta sa: cand medicul a venit a doua zi, a vazut ca bolnavul se insanatosise, desi din punct de vedere medical tamaduirea nu putea fi explicata.”

Sursa: CrestinOrtodox

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *